ANOSR cere clarificări Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Autorității pentru Reforma Feroviară pentru incertitudinile procedurale în privința transportului feroviar
Publicat de dev_admin pe

ANOSR cere clarificări Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Autorității pentru Reforma Feroviară pentru incertitudinile procedurale în privința transportului feroviar

Astăzi,
08.01.2025, Alianța Națională a
Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a solicitat o întâlnire cu
reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și cu
cei ai Autorității pentru Reformă Feroviară, cu scopul de a obține clarificări cu privire la
operaționalizarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 156/2024
referitoare la reducerile de care
beneficiază studenții la transport feroviar. De asemenea, ANOSR solicită operatorilor de transport
feroviar urgentarea demersurilor în
ceea ce privește reimplementarea posibilității studenților de a achiziționa
bilete în format online, dat fiind faptul că limitarea acestei posibilități
reprezintă un regres considerabil în ceea ce privește accesibilizarea acestui
proces.
Ce se întâmplă cu reducerea la transportul feroviar
pentru studenți?
O
parte dintre operatorii de transport feroviar, printre care inclusiv C.F.R.
Călători, au transmis în spațiul public, până în acest moment, comunicate cu
privire la operaționalizarea măsurilor care limitează aplicarea reducerii de
90% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri clasa a 2-a.
Comunicatele menționează faptul că studenții nu mai pot achiziționa bilete
online, ci exclusiv fizic, pe baza legitimațiilor de student pentru
reducere/gratuitate la transport pe care să existe evidențiată localitatea în
care se află instituția de învățământ împreună cu actul de identitate.
La ce nu s-a gândit Guvernul?
Remarcăm cu dezamăgire faptul că există
diverse situații pe care Guvernul nu le-a luat în considerare în momentul
adoptării O.U.G. nr. 156/2024 și pentru care nu s-au oferit clarificări
până la momentul de față, cu privire la aplicarea reducerii la transport
feroviar intern pentru:
- studenții străini și studenții români de pretutindeni,
având în vedere faptul că pentru unii dintre aceștia domiciliul se află în
străinătate;
- studenții pentru care ruta cea mai accesibilă nu se încadrează între localitatea în care
se află centrul universitar în care studiază și localitatea de domiciliu,
chiar dacă acestea dispun de stație de cale ferată funcțională sau nu;
- studenții care trebuie să călătorească cu mai mulți
operatori feroviari pentru a parcurge ruta dintre localitatea de
domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ
superior;
- studenții a căror legitimație de transport nu are evidențiată localitatea în
care se află instituția de
învățământ superior la care studiază.
Tu ce probleme ai sesizat?
Având
în vedere solicitarea înaintată de ANOSR în vederea organizării unei întâlniri
cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și ai
Autorității pentru Reformă Feroviară, vă invităm să lăsați în comentarii la postările de pe rețelele noastre sociale (Facebook
și Instagram) sau să transmiteți prin
mesaje pe pagini și alte situații
întâmpinate pentru a le putea centraliza și prezenta în cadrul posibilelor
întâlniri.
ANOSR continuă demersurile pentru a recăpăta
dreptul legitim al studenților de a beneficia de tarif redus cu 90% pentru
toate rutele feroviare, precum și de gratuitate pentru studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum
și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la
familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, motiv pentru care
reamintim faptul că am lansat în spațiul public o petiție prin care solicităm Guvernului României să elimine
modificările propuse, care a ajuns la peste 46.000 semnături. Petiția poate fi
semnată prin accesarea acestui link:
https://campaniamea.declic.ro/petitions/scoateti-trenuletul-din-ordonanta