Apel înscrieri – Întâlnire de lucru pentru FOSR 2024

Publicat de dev_admin pe

Apel înscrieri - Întâlnire de lucru pentru FOSR 2024

În perioada 11-14 iulie 2024, va avea loc la Vălenii de Munte o întâlnire de lucru a reprezentanților organizațiilor studențești din România în vederea definitivării conținutului activităților din cadrul Forumului Organizațiilor Studențești din România (FOSR), pe baza nevoilor reale ale organizațiilor studențești din țară.


În cadrul acestei întâlniri, se vor demara consultări cu privire la problemele și nevoile identificate la nivel local de către organizațiile studențești, în vederea adaptării și definitivării conținutului din cadrul activităților viitoare ale FOSR la nevoile specifice ale voluntarilor membri în organizații studențești și ale studenților. De asemenea, va fi valorificat schimbul de bune practici între organizațiile prezente și între reprezentanții de la nivel național și cei de la nivel local, pentru a identifica modalități eficiente de participare activă în procesele decizionale și pentru a oferi sprijin suplimentar organizațiilor.


Înscrierile se fac prin completarea acestui formular, până la data de 13 iunie 2024, ora 23:59.


Nu se percepe taxă de participare.

Toți participanții la FOSR 2024 vor avea cazarea și masa asigurate.

Persoanele care se înscriu la eveniment trebuie să aibă disponibilitatea de a participa la toate activitățile din program.

În cazuri personale speciale în care situația financiară nu permite acoperirea cheltuielilor de transport, participanții pot contacta Președintele ANOSR.


Sosirea la eveniment va avea loc în data de 11 iulie, iar plecarea de la eveniment în data de 14 iulie.


În acest an, proiectul este organizat cu sprijinul Asociației Studenților din Universitatea Suceava (ASUS) și cofinanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

ro_RO
Sari la conținut