Iluzii fără precedent din partea Ministerului Educației

Publicat de dev_admin pe

Având în vedere anunțul public al Ministerului Educației privind rezultatele consultărilor dintre acesta și federațiile studențești, ANOSR face următoarele precizări:

  • ANOSR nu este semnatar al comunicatului comun agreat între Ministerul Educației și organizațiile studențești prezente la dezbaterea de luni. De altfel, în cadrul întâlnirii, reprezentanții federației au clarificat faptul că nu sunt de acord cu concluziile Ministerului asupra amendamentelor propuse.

    Mai mult, comunicatul presupus a fi comun între Minister și organizații nu a fost nici măcar transmis ANOSR cu propunerea de a-l semna, atitudine pe care ne este extrem de dificil să o analizăm ca fiind de bună-credință, mai ales în contextul în care peste două treimi din timpul alocat dezbaterii a fost ocupat cu analiza propunerilor ANOSR;
  • ANOSR poate fi de acord cu concluzia că rezultatele consultărilor sunt „fără precedent″ exclusiv în măsura în care intenția era aceea de a afirma că este dificil de identificat un precedent când propunerile de îmbunătățire ale federației să fi fost atât de flagrant ignorate de minister;
  • ANOSR este, de principiu, de acord cu toate cele 8 puncte menționate ca fiind agreate în cadrul comunicatului Ministerului Educației.
    Cu toate acestea, nu doar că ele nu reprezintă nici pe departe principalele priorități pentru studenți, ridicate în cadrul dezbaterii, dar majoritatea dintre ele fie sunt reiterări ale prevederilor care există deja în Legea Educației Naționale (ex: posibilitatea acordării de ajutoare sociale și burse speciale de către universități) sau în practica actuală (ex: invitarea reprezentanților studenților la ședințele comisiilor consultative ale Ministerului Educației), fie chestiuni care nu au cum să fie incluse în proiectul legii pentru că nu țin de obiectul acesteia, ci doar în actele subsecvente, ocolind practic scopul dezbaterii propuse (ex: creșterea subvenției cămine-cantine, creșterea finanțării de bază pentru domeniile STIM), fie prevederi despre care s-a discutat fără a se ajunge la o concluzie concretă (ex: clarificarea normelor privind organizarea rezidențiatului, fără a se discuta nimic despre modul în care aceste norme vor fi explicitate).

Nu în ultimul rând, inclusiv asumări recente ale Ministerului Educației, precum cea din luna decembrie 2021, privind acordarea ponderii de 25% în alegerea rectorilor către studenți, au fost respinse în cadrul așa-zisei consultări de luni.
Singura direcție absolut relevantă preluată în comunicatul Ministerului Educației este cea referitoare la reducerea acordată la transportul feroviar, fiind acceptată creșterea de la 50% la 65%, procent pe care federația îl consideră insuficient, în contrast cu propunerea ANOSR de creștere până la 90% și cu situația extrem de favorabilă din perioada 2017-2021, când reducerea era de 100%.

ANOSR se dezice de orice încercare de a prezenta concluziile dezbaterii din 22 august ca fiind unele de bun augur pentru studenți și reiterează apelul către Ministerul Educației de a răspunde propunerii de discutare, negociere și implementare a celor 273 de amendamente formulate de federație. De asemenea, ANOSR solicită prelungirea termenului de dezbatere publică asupra proiectului Legii învățământului superior până cel puțin la finalul lunii septembrie, în vederea asigurării unui cadru optim de consultare cu principalii beneficiari direcți ai acesteia, studenții.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RO