Propuneri ANOSR privind Legea învățământului superior

Publicat de dev_admin pe

Propuneri ANOSR privind Legea învățământului superior

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), federația națională ce reprezintă studenții din România la nivel național și european, a trimis astăzi către Ministerul Educației primul set de 273 de amendamente referitoare la proiectul Legii Învățământului Superior, aflat în dezbatere publică.

Menționăm faptul că ANOSR va veni perioada următoare cu poziții constante pentru a explica în detaliu amendamentele sale, precum și problemele identificate în proiectul de lege.

Analizând proiectul de lege, constatăm existența unor prevederi noi utile pentru studenți și sistem, în special în zona echității, dar și în alte domenii, a unor noi reglementări care trebuie clarificate, dar și a unor propuneri care în mod clar nu pot fi susținute și nu ar trebui aprobate, aducând deservicii majore. În general, observăm că majoritatea covârșitoare a legii reprezintă o preluare a Legii educației naționale nr. 1/2011, respectiv a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2005. Deși menținerea unor punți de stabilitate este importantă, ne-am fi așteptat, ca întreaga societate, ca după ani de construcție, respectiv luni întregi pentru implementarea proiectului „România Educată”, schimbările să fie mult mai vizibile. 

În același timp, unele dintre prevederi, în special cele care consolidează anumite practici de consolidare a puterii în universitate și în sistem, care se dezvoltă de ani de zile, se depărtează evident de la principiile enunțate de Președintele României ca bază de clădire a reformei prin „România Educată”.

 

În susținerea celor mai importante dintre aceste solicitări, ANOSR exprimă următoarea poziție publică:



1. Salutăm creșterea cuantumului subvenției acordate burselor studențești, de la 201 RON/lună/student la 300 RON/lună/student și solicităm introducerea în lege a unei corelări între nivelul salariului minim brut garantat în plată la nivel național și subvenția alocată pe student. Ne dorim ca legea să prevadă expres faptul că subvenția acordată de la bugetul de stat pentru bursele studențești reprezintă 12% din salariul minim brut pe economie (ceea ce ar reprezenta, la acest moment, un cuantum de 306 RON/lună/student, foarte apropiat de ceea ce propune Ministerul Educației), iar actualizarea subvenției să se realizeze anual, prin Hotărâre de Guvern. 

Argumentele care stau la baza solicitării ANOSR vizează, în primul rând, o adaptare mai flexibilă și realistă a nivelului burselor, prin raportare la realitățile economice din România și, în al doilea rând, eliminarea arbitrariului în stabilirea acestui cuantum. 

Având în vedere faptul că salariul minim este actualizat odată cu schimbările financiare de la nivel național, considerăm că introducerea corelării cuantumului subvenției de burse cu acesta, prin stabilirea unui astfel de procent, ar fi extrem de benefică pentru studenți, extrem de realistă pentru bugetul de stat și echitabilă prin raportare la rolul burselor de a constitui un sprijin temeinic, atât din rațiuni sociale, cât și pentru sprijinirea performanței. Totodată, credem că este absolut necesară reglementarea unui mecanism clar de stabilire a acestui cuantum, astfel încât creșterea subvenției să nu se realizeze într-un mod arbitrar, ca o modalitate de compensare periodică, o dată la câțiva ani, a unor nevoi care se modifică anual. Menționăm, spre exemplu, faptul că actualul cuantum este identic din 2017, atunci când a fost efectuată o creștere de peste 100% față de anul anterior, sau propunerea actuală, de a crește cu peste 50% față de situația curentă.

Astfel, prin propunerea ANOSR, s-ar crea un cadru mult mai previzibil pentru bugetul de stat și mai echitabil pentru studenți



      2. Solicităm păstrarea unei forme de verificare la nivel național în ceea ce privește acordarea titlului de doctor și a atestatului de abilitare. În acest sens, dacă problema invocată este faptul că titlul se acordă de Minister, nu de universitate, considerăm că problema se rezolvă prin acordarea titlului de doctor de către universitate, după un aviz conform din partea CNATDCU/CNETU sau cum se va numi această structură. 

În primul rând, suntem de acord că trebuie să existe o autonomie a universităților, dublată de o responsabilitate puternică, în ceea ce privește valoarea unui titlu de doctor sau valoarea unui atestat de abilitare pentru a conduce doctorate. Tocmai în continuarea acestei viziuni, suntem convinși de faptul că scopul unei structuri naționale, cu rol în verificarea și standardizarea practicilor de la nivel național, nu este cel de a diminua responsabilitatea universității sau a comisiei care decide acordarea acestor titluri academice, ci tocmai de a asigura o garanție în plus privind semnificația acelor realizări și privind recunoașterea pe care statul o oferă.

În măsura în care este mai mult decât evident faptul că au existat probleme privind plagierea doctoratelor, cu toate că acestea au trecut de  filtrul comisiei de acordare și au ajuns pe masa Consiliului General CNATDCU, este absolut contraintuitiv să credem faptul că eliminarea organului cu atribuții de control preventiv în acest domeniu ar fi de natură să responsabilizeze universitățile. 

Suntem de acord să fie acordate cât mai multe resurse universităților pentru a-și dezvolta o cultură a calității și eticii și integrității academice, dar suntem convinși că mutarea integrală a responsabilității acestor titluri, la acest moment de dezvoltare a mediului universitar românesc, nu ar face decât să anuleze progresele din ultimii 10 ani și să lase totul la latitudinea factorului local de decizie, aspect pe care Ministerul Educației, în calitatea sa de garant al veridicității acestor titluri, nu poate să și-l asume.


       3. Susținem, fără echivoc, eliminarea din proiectul legii a prevederii care permite renunțarea unilaterală la titlul de doctor.

 

Considerăm că această prevedere, introdusă prin Ordonanța de Urgență nr. 94/2014, este pur și simplu o anomalie, atât din punct de vedere legal, cât și din punctul de vedere al fondului reglementării.

 

În primul rând, din punct de vedere legal, titlul de doctor se acordă printr-un act administrativ, respectiv un Ordin al Ministrului Educației. Or, în absolut niciun alt domeniu al administrației publice nu este acceptată ideea renunțării la însuși actul administrativ, tocmai pentru că el emană de la autoritate, iar nu de la beneficiarul acestuia.

Evident, beneficiarul unui act administrativ poate alege să nu mai utilizeze avantajele conferite de un act administrativ (ex: titularul autorizației de construcție alege să nu mai construiască), dar actul autorității publice rămâne emis; soluția legislativă care permite renunțarea este absolut atipică, chiar și prin raportare la ideea intrării în circuitul civil a diplomei, rațiune care a stat la baza Deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității art. 170 alin. (1) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

În al doilea rând, este absolut evident, pentru orice persoană de bună-credință, faptul că, din punct de vedere practic, niciun titular al calității de doctor, obținute cu respectarea legii, nu ar fi interesat să renunțe pur și simplu la această cale; dimpotrivă, se poate observa cu ușurință că singurele cereri de renunțare la titlul de doctor au fost formulate după ce în spațiul public au apărut suspiciuni rezonabile privind nerespectarea standardelor de etică și integritate academică în redactarea respectivelor teze. Este inacceptabil ca, prin însăși efectul legii, statul să permită eludarea procedurii verificării tezelor de doctorat – potențialul posesor al unei teze care urmează să fie anulate să ceară renunțarea la titlul de doctor înainte ca organul abilitat să se pronunțe asupra suspiciunilor de nelegalitate.

În al treilea rând, procedura este problematică și din punctul de vedere al implicațiilor financiare pe care statul român și le asumă, atât în formarea doctoranzilor, cât și în remunerarea angajaților din sistemul bugetar care dețin titlul de doctor. Din perspectiva formării, fie că vorbim de locuri bugetate, fie că vorbim de beneficiari ai unor burse, statul investește în formarea unor persoane care, mai târziu, au posibilitatea renunțării la titlurile de doctor câștigate și prin intermediul acestor finanțări. Or, dacă în cazul constatării unui plagiat, spre exemplu, statul are posibilitatea de a se îndrepta pentru recuperarea acestor sume, în cazul simplei renunțări la titlul de doctor, fostul titular al acestuia nu poate fi obligat la plata niciunei despăgubiri tocmai pentru că, prin efectul legii, i-a fost creată posibilitatea de a eluda procedura verificării. Din perspectiva remunerării ulterioare, amintim faptul că o serie importantă de poziții (în special din mediul universitar) au drept condiție obligatorie deținerea titlului de doctor; de asemenea, statul român, prin Legea nr. 153/2017, acordă o indemnizație de 950 RON/lună bugetarilor care dețin titlul de doctor. Acceptarea renunțării la titlul de doctor din partea unor persoane care, în fapt, obținuseră acest titlu în mod fraudulos echivalează cu pierderea de către stat a șansei de a-și recupera toate aceste resurse financiare de care titularul a beneficiat fără drept.

Dacă renunțarea ar fi un drept, ne punem întrebarea de ce legiuitorul nu reglementează și renunțarea la diploma de licență, la diploma de bacalaureat sau chiar renunțarea la învățământul obligatoriu! Absurditatea acestei posibilități planează, pe cale de consecință, și asupra renunțării la titlul de doctor.



       4. Solicităm acordarea ponderii de 25% pentru studenți în alegerea Rectorului și în componența Consiliului de Administrație.

 

Ar fi redundant să reiterăm susținerile și argumentele ANOSR privind importanța implicării studenților în procesul decizional; de altfel, credem că acestea reprezintă o premisă a sistemului de învățământ superior, dat fiind faptul că aceste drepturi sunt recunoscute unanim și sunt aplicate când vine vorba de organele deliberative (Senat, Consiliul Facultății).

Corpul electoratului este întotdeauna cel care conturează planurile și prioritățile candidaților. În momentul în care 95% din electorat este alcătuit din cadre didactice, este de natura evidentului modul în care planurile de candidatură vor fi constituite, ceea ce s-a dovedit, statistic, și în analiza ANOSR din 2019 privind planurile de candidatură ale rectorilor, când 30% din planurile candidaților la poziția de rector, dintre cele doar 40 aflate pe site-urile universităților, nu menționau deloc consultarea studenților. În contextul fundamentării legii educației pe principiul învățământului centrat pe student, strategiile de dezvoltare ale mediului academic trebuie să urmărească acest deziderat, care nu poate fi atins, la nivel practic, în contextul în care studenții nu vor reprezenta o parte substanțială din corpul electoratului.

Fiind beneficiarii direcți ai actului educațional, net superiori din punct de vedere numeric și considerați parteneri cu drepturi egale ai comunității academice, ANOSR consideră că ponderea de 25%, pe care studenții o dețineau în procesul de alegere a rectorului până în anul 2011, este elementul-cheie care poate asigura considerarea studenților ca parteneri egali. Acest procent pe care îl solicităm în procesul de alegere a Rectorului nu reprezintă o majoritate decisivă, însă este suficient pentru a conta realmente, nu doar pe hârtie, în luarea deciziei.

Considerăm că nu există niciun motiv pentru care principiul implicării studenților în luarea deciziilor, exprimat prin ponderea de 25% în alegerea Rectorului și în componența Consiliului de Administrație, să nu fie aplicat consecvent, iar studenții să beneficieze și în aceste procese decizionale de implicarea firească.


       5. Solicităm păstrarea actualei prevederi din Legea Educației Naționale privind vârsta de pensionare și modalitatea de prelungire a calității de cadru didactic, în sensul păstrării evaluării obligatorii după împlinirea vârstei de 65 de ani.

În primul rând, creșterea vârstei de pensionare reprezintă, indubitabil, un trend la nivel european, corelat cu creșterea speranței de viață. Cu toate acestea, amintim faptul că, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, vârsta standard de pensionare în România este de 65 de ani; or, nu sunt prezentate argumente de natură științifică ori sociologică din care să rezulte faptul că, specific în domeniul educației, este momentul creșterii acestei vârste.

În al doilea rând, considerăm că evaluarea realizată anual, după împlinirea vârstei standard de pensionare, este extrem de oportună, întrucât permite analizarea de la caz la caz a situațiilor cadrelor universitare și asigură luarea unei decizii mai oportune pentru instituția de învățământ. O simplă prelungire, la cerere, elimină posibilitatea universității de a-și evalua nevoile și a lua decizii în funcție de acestea, fiind, de altfel, singurii angajatori din România obligați de lege să-și păstreze angajații după împlinirea vârstei de pensionare. Această evaluare privește atât capacitatea financiară, cât și capacitatea de muncă și performanței academice a persoanei în cauză, care poate să nu mai fie aptă să predea sau, după caz să nu se mai poată forma pentru a fi la curent cu noile inovații științifice. 

În al treilea rând, această măsură ar fi de natură să creeze un blocaj al angajării tinerilor în sistemul universitar, dat fiind faptul că ciclul natural al eliberării anumitor norme ar fi întrerupt, pentru 5 ani. Considerăm că este de neacceptat îngreunarea ori chiar blocarea totală a accesului resursei umane tinere, capabile să aducă o viziune nouă și să îmbunătățească sistemul, pentru a facilita păstrarea unor cadre didactice care pot rămâne și conform legislației actuale, în măsura în care îndeplinesc criteriile evaluării.



      6. Solicităm limitarea mandatelor rectorilor, în sensul prevăzut de forma inițială a Legii Educației Naționale nr. 1/2011 – maximum 8 ani, indiferent de numărul de mandate sau de întreruperi ale acestora.

 

Plecând de la premisa conform căreia limitarea numărului de ani pe care o persoană îi poate petrece într-o anumită funcție de conducere este o realitate acceptată la nivel mondial ca fiind funcțională, prin raportare la dezideratul de a evita concentrarea puterii în mâinile unei singure persoane pentru o perioada prea lungă de timp, acumulând putere pentru a-și menține „pe viață” funcția, prin diferite canale de influență, suntem convinși de faptul că este datoria legiuitorului să opteze pentru o astfel de soluție.

În primul rând, prin însăși natura sa, limitarea duratei de ocupare a unei funcții nu are rolul de a limita drepturile unei persoane și nici de a limita procesul electoral; argumentul conform căruia o persoană ar trebui să poată fi rector mai multe mandate, dacă aceasta este într-adevăr aleasă de comunitatea universitară, este prin ipoteză greșit din punct de vedere conceptual, întrucât el este aplicabil oricărei funcții alese care are o astfel de limitare. Dimpotrivă, scopul unei astfel de reglementări este de a împiedica orice potențial derapaj, generat de capacitatea de influențare pe care poziția o acordă celui care o ocupă. Astfel, considerăm că limitarea la un mandat de maximum 8 ani asigură un just echilibru între interesul comunității de a crea continuitate și de a pune în aplicare platforma candidatului care a câștigat două mandate consecutive de rector și viziunea democratică generală a schimbării liderilor la intervale determinate de timp.

În al doilea rând, semnalăm faptul că însăși viziunea reflectată prin textele de lege este contradictorie – pe de o parte, propunerea acceptă, ca principiu general, limitarea numărului de mandate, considerând-o o valoare suficient de importantă pentru a fi inclusă în legislația primară, dar, pe de altă parte, se ferește să o concretizeze în orice mod, mai departe de a impune obligația universităților de a seta o astfel de limită, indiferent care ar fi ea. Or, în măsura în care legiuitorul nu setează o astfel de limită, norma va deveni din primul moment al aplicării sale una desuetă, dat fiind faptul că setarea prin cartă a unei limite, spre exemplu, de 4 mandate, ar echivala cu o lipsă de limitare a acestora, fiind greu de crezut faptul că o persoană ar putea deține oricum funcția de rector pentru o perioadă mai lungă de 20 de ani. 

Din această perspectivă, susținem ferm limitarea la 2 mandate de câte 4 ani, indiferent de cum au curs acestea, în spiritul asigurării unui climat deopotrivă democratic și eficient.



        7. Solicităm creșterea reducerii acordate studenților la transportul feroviar pe tot parcursul anului calendaristic, de la 50% la 90%.

 

În perioada 2017-2021, studenții au beneficiat de reducere 100% la transportul feroviar; consultările realizate de ANOSR în rândul studenților pe care îi reprezintă au indicat un grad ridicat de satisfacție în legătură cu creșterea semnificativă a mobilității în cei 4 ani.

În primul rând, din punctul de vedere al politicii pe care statul român ar trebui să o aleagă, dat fiind specificul social al majorității studenților din România, considerăm că acordarea unei reduceri semnificative, de 90%, ar fi extrem de benefică din perspectiva accesului studenților la educație, a posibilității acestora de a accesa schimburi studențești, de a călători în țară, de a merge acasă și, în general, de a fi mobili. 

În al doilea rând, impactul bugetar al măsurii este unul redus, așa cum o demonstrează analizele ANOSR; dimpotrivă, măsura este una chiar benefică prin raportare la posibilitatea stimulării companiilor de stat din domeniul transporturilor.

În al treilea rând, dat fiind argumentul care a fost invocat în 2021, în sensul în care studenții au abuzat de această gratuitate, propunerea federației, de a acorda subvenție de 90% în loc de gratuitate, vine tocmai în întâmpinarea acestui argument, corelativ cu îmbunătățirea mecanismelor de verificare a operatorilor feroviari. 

În al patrulea rând, în special în contextul actual, în care statul subvenționează direct prețul la combustibil și în care orientarea spre transport ecologic este una evidentă și necesară, încurajarea studenților de a accesa transportul feroviar în detrimentul celui auto nu poate decât să servească și interesului statului.

 

Punctual, alte solicitări ale federației pe care le menționăm în setul de amendamente transmise către Minister, vizează următoarele subiecte:

  • Având în vedere propunerea din proiect, ca răspunderea pentru plagiat să se prescrie în 3 ani de la săvârșirea faptei, unul dintre amendamentele federației urmărește ca răspunderea pentru plagiat să fie imprescriptibilă; 
  • Proiectul de lege cedează comisiile consultative ale ministerului, care ar trebui să fie formate din experți selectați pe criterii meritocratice, ca anexe ale universităților. Astfel, cadrele didactice din comisii trebuie să respecte Carta propriei universități în exercitarea mandatului (ceea ce poate însemna inclusiv obligația de „loialitate”, adică de a vota nu conform intereselor învățământului, ci ale propriei universități), sub sancțiunea revocării. De asemenea, comisiile consultative sunt numite cu consultarea Consiliului Național al Rectorilor (ceea ce implică lipsa unui concurs). Astfel, în cazuri ce implică decizii privind încălcarea eticii universitare, de exemplu, sau alocarea finanțării, conflictul de interese este evident…
  • Existența unor lipsuri cu privire la aplicarea principiului transparenței, numeroase amendamente vizând creșterea transparenței decizionale atât la nivelul universităților, cât și la nivelul Ministerului Educației;
  • Nemodificarea contractelor de studii pe durata școlarității;
  • Stabilirea unor criterii și limite cu privire la taxele de școlarizare;
  • Asigurarea de locuri de practică pentru toți studenții înmatriculați la programe de studii de licență;
  • Suspendare de drept a mandatului de conducere (rector, prorector) la obținerea unei demnități publice sau unei poziții în conducerea unui partid politic;
  • Limitarea la 4 ani a tuturor mandatelor pentru care se dorește creșterea la 5 ani;
  • Înființarea Consiliului Național pentru Servicii Sociale Studențești;
  • Stabilirea unei limite de 500 de studenți pentru un consilier în carieră/psihologi.

Reiterăm convingerea faptului că Ministerul Educației trebuie să realizeze consultări cu studenții, în calitate de principali beneficiari direcți ai legii, fiind, fără dubiu, printre cei mai importanți parteneri de dialog pentru îmbunătățirea legislației. Așteptăm să abordăm aceste subiecte în viitoarele discuții cu Ministerul și să identificăm o soluție optimă în interesul consolidării unui sistem de învățământ superior de calitate.

De asemenea, în vederea promovării transparenței, solicităm părților interesate din sistem, în special universităților, să transmită public amendamentele și solicitările pe care le fac pe marginea proiectului Legii educației și să se pronunțe public cu privire la marile teme de discuție asupra proiectului de lege. 


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RO