Propunerile privind consolidarea parteneriatului Președintelui României cu societatea civilă
Publicat de dev_admin pe

Propunerile privind consolidarea parteneriatului Președintelui României cu societatea civilă

În contextul întâlnirii desfășurate între Președintele interimar al României, Ilie Bolojan și o delegație de reprezentanți ai societății civile și dat fiind faptul că deși unul dintre subiectele abordate a fost educația, nu au fost invitați și reprezentanți ai beneficiarilor direcți ai actului educațional, elevi sau studenți, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) prezintă ultima prioritate majoră a studenților din cadrul campaniei „Noi știm ce vrem, dar cine își asumă?” destinată tuturor candidaților la alegerile prezidențiale din acest an, respectiv necesitatea viitorului Președinte de a consolida parteneriatul cu societatea civilă și de a asigura consultarea și implicarea tuturor actorilor relevanți în elaborarea politicilor publice.
După cum am expus în spațiul public de-a lungul timpului, pentru a asigura buna guvernare a statului român, principiul dialogului structurat și implicarea reprezentanților studenților în toate procesele decizionale și consultative care conduc la adoptarea unor decizii cu impact asupra membrilor comunității universitare trebuie să fie prioritizate pentru a putea contribui cu adevărat la dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului de învățământ superior în raport cu nevoile reale ale beneficiarilor direcți ai actului educațional. Din acest raționament, atragem atenția candidaților la acest scrutin de alegeri asupra faptului că ANOSR, în calitate de reprezentant legitim al tuturor studenților din România, are așteptarea ca viitorul Președinte să acorde o importanță sporită în ceea ce privește dialogul direct cu reprezentanții studenților. De asemenea, expunem și o serie de propuneri specifice ce contribuie fundamental la operaționalizarea întregului deziderat privind consolidarea parteneriatului cu societatea civilă, după cum urmează:
Solicitarea reexaminării tuturor legilor transmise spre promulgare în cazul în care acestea au fost transmise fără a respecta termenele prevăzute pentru procesul de transparență decizională sau dacă nu au fost consultate în mod direct toate părțile afectate de normativele legii, precum și în cazul în care acestea retrag sau restrâng anumite drepturi de care beneficiază comunitatea universitară sau impactează în mod negativ funcționarea și dezvoltarea sistemului de învățământ superior
Organizarea cel puțin trimestrială a unor consultări cu reprezentanții societății civile
Crearea unui canal permanent de discuții cu reprezentanții societății civile la nivel național, în special cu reprezentanții studenților și desemnarea unei persoane responsabile să mențină legătura cu federațiile naționale studențești din rândul consilierilor prezidențiali
Organizarea unor întâlniri pentru a consulta toate părțile care ar fi afectate de normativele unui proiect de lege dispus spre promulgare, în cazul în care nu au fost respectate principiile transparenței decizionale
Elaborarea Strategiei naționale de apărare a țării pentru următorul mandat în colaborare directă cu reprezentanții societății civile și includerea educației ca domeniu prioritar de dezvoltare și acțiune
În cazul în care doriți să parcurgeți integral prioritățile și propunerile specifice pe care ANOSR le-a înaintat viitorilor decidenți, puteți accesa link-ul următor: https://anosr.ro/anosr/anosr-a-transmis-solicitarile-studentilor-candidatilor-la-alegerile-prezidentiale/40472/.
Pentru a fi la curent cu următoarele demersuri pe care ANOSR le va desfășura în contextul campaniei „Noi știm ce vrem, dar cine își asumă?”, urmărește paginile noastre pentru mai multe detalii.