Redirecționează 2% și 3,5% din impozitul pe venit către ANOSR

Publicat de dev_admin pe

Propunere_Cover site

Statul încă nu alocă 6% pentru educație, dar dacă tu ești preocupat de viitorul acestei țări, poți aloca 2% din impozitul pe venitul înregistrat (în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2019) și 3,5% din impozitul pe venitul înregistrat (în perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2019), și să fii parte a schimbării în bine a învățământului superior!

Susține demersurile educaționale dedicate tinerei generații prin redirecționarea unui procent din impozitul pe venit către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), federația studențească care de 20 de ani reprezintă cu succes interesele studenților la nivel național și singura din România la nivel internațional. Prin inițiativele și proiectele pe care le desfășoară, ANOSR contribuie la dezvoltarea societății și la crearea unui mediu cât mai incluziv și un sistem educațional de calitate pentru studenții din România.

 

Cum redirecționezi?


1. Completarea formularelor

În funcție de perioada în care ai realizat venituri din salarii sau asimilări salariale sau pensii poți redirecționa:

Perioada 1 ianuarie – 31 martie 2019          Perioada 1 aprilie – 31 decembrie

Formularul se completează de mână, cu majuscule, citeţ, corect şi apoi se semnează.

Nu e nevoie să calculezi suma aferentă celor 2%, respectiv 3,5% din impozitul pe venit în rubrica dedicată şi nici să anexezi fișa ta fiscală, organul fiscal fiind cel care va calcula şi va vira suma admisă, conform legii.


2. Depunerea / trimiterea formularelor completate 

 

A) Depunerea la Agenția ANAF de care aparții

*Verifică AICI.

B) Trimiterea prin poștă la agenția ANAF de care aparții

*obligatoriu cu confirmare de primire

C) Trimiterea online, prin intermediul serviciului ANAF „Spațiul privat virtual”

*disponibil AICI (doar în cazul formularului 230)

*Formularul se găsește în SPV în stânga paginii, sus, la secțiunea de depunere declarații. 


Formularul 230 poate fi depus și de către ANOSR prin împuternicire (2% și 3,5%). Dacă alegi ca noi să depunem formularul în numele tău, avem rugămintea ca acesta să fie trimis la sediul ANOSR, Calea Plevnei nr. 61, cam. 12-13, 010223 București, pâna la data de 15 mai.


Termen limită de completare: 25 mai


Pentru mai multe informații, accesați instrucțiunile de completare pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe venit aferent perioadei 1 ianuarie – 31 martie, respectiv redirecționarea a 3,5%, pentru perioada 1 aprilie – 31 decembrie.

 

ro_RO