Votul tinerilor: captiv între birocrație și alegeri comasate!

Publicat de dev_admin pe

Votul tinerilor: captiv între birocrație și alegeri comasate!

Având în vedere anunțul public privind devansarea alegerilor locale și organizarea lor în data de 9 iunie 2024, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR) solicită Parlamentului și Guvernului asigurarea condițiilor necesare pentru ca studenții și tinerii să își exercite dreptul de vot fără limitări. Solicităm autorităților revenirea de urgență la soluția legislativă anterioară anului 2023, în sensul micșorării termenului prevăzut de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 de la 6 luni la 45 de zile, respectiv instituirea unor dispoziții derogatorii pentru studenți, care să le permită să voteze în orașul în care își desfășoară studiile, sau, după caz, oferirea unei soluții care să asigure exercitarea în bune condiții a dreptului de vot.

În primul rând, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 condiționează dreptul de a vota în localitatea de reședință, cât timp aceasta diferă de cea de domiciliu, de obținerea vizei de flotant cu cel puțin 6 luni înaintea desfășurării scrutinului.

Decizia de devansare a alegerilor locale a fost comunicată cu mai puțin de 4 luni înaintea datei de desfășurare a acestora, aspect care, în contextul acestei soluții legislative, constituie o încălcare flagrantă a drepturilor tuturor tinerilor, care studiază sau lucrează în altă localitate decât cea de domiciliu și care până în momentul de față nu au obținut viza de flotant. Astfel, dacă aceste persoane, într-un scenariu predictibil cu alegeri locale în luna septembrie, ar fi avut timp până în luna martie să finalizeze demersurile privind viza de flotant, în scenariul de față acest drept le-a fost îngrădit arbitrar, în condiții cel puțin la limita constituționalității. Dreptul de vot este garantat prin art. 36 din Constituția României tuturor cetățenilor cu vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.

În al doilea rând, problema este cu atât mai gravă cu cât data de 9 iunie este în mijlocul sesiunii de examinare a studenților din România, indiferent de instituția de învățământ în care aceștia sunt înmatriculați. Or, menținerea termenului de 6 luni din actuala legislație ar însemna că tinerii studenți care până în momentul de față nu au obținut viza de flotant ar fi obligați să aleagă între a merge la vot și a merge la examenele din sesiune, aspect inacceptabil, din punctul nostru de vedere, și apt să nască dubii serioase privind intenția decidenților politici ca studenții să participe la vot.

Participarea tinerilor conturează o perspectivă actuală și clară cu privire la societate și la modul în care aceasta ar trebui să arate, fapt care accentuează importanța prezenței la vot din partea lor.

ANOSR și CTR solicită revenirea de urgență la soluția legislativă anterioară anului 2023, în sensul micșorării termenului prevăzut de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 de la 6 luni la 45 de zile, respectiv instituirea unor dispoziții derogatorii pentru studenți, care să le permită să voteze în orașul în care își desfășoară studiile, sau, după caz, oferirea unei soluții care să asigure exercitarea în bune condiții a dreptului de vot.

ro_RO
Sari la conținut