Despre noi

Despre ANOSR

Ideea de ANOSR îşi are rădăcinile în mişcările sociale studenţeşti din anul 1995, moment în care liderii locali au simțit nevoia de o coordonare națională, însă structura se conturează mai târziu, în timpul mișcărilor studențești din 1998.

În aceste condiţii, în 30 martie 1999, la Timişoara, cu ocazia Săptămânii Internaţionale Studenţeşti s-a stabilit convocarea unei Adunări Generale de constituire la care au fost invitate sa participle toate organizaţiile interesate să clădească o Alianţă Naţională Studenţească. Cele 24 de organizaţii prezente au purtat dezbateri ample asupra statutului, organizării şi structurii acestei federaţii.

Structura rezultată în această primă fază era una mult axată pe rezolvarea rapidă a problemelor sociale, fiind organizată mai degrabă ca o reţea de informare şi mobilizare urgentă. Putem spune că în acest moment iniţial nu se putea vorbi despre o federaţie de sine stătătoare, ci mai degrabă despre o structură eminamente sindicală.

Sfârşitul anului 1999 a reprezentat pentru ANOSR un botez al “focului” datorită amplelor mișcări sociale în valuri, moment în care am dovedit că suntem capabili să reprezentăm și să mobilizăm zeci de mii de studenți pe străzile a mai bine de 70% din centrele universitare românești.

Din primele momente opoziția guvernului a fost evidentă și urma să devină din ce în ce mai fațișă, pornind de la organizarea în paralel a unei alte întâlniri studențești și terminând cu hărțuielile din justiție. Această situație ne-a ambiționat și mai mult în vederea obținerii statutului legal.

Fara avizul Ministerului Tineretului și Sportului, cu avizul Ministerului Educației Naționale obținut în tribunal, în lupta cu judecătorii și cu actele pregătite pentru Strassbourg, am reușit să obținem în martie 2000, atunci când nu mai aveam nici o speranță, personalitatea juridică, printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție.

Calea Plevnei, nr. 61, camera 12-13
sectorul 1, București, 010223

office@anosr.ro

www.anosr.ro

ro_RO