Burse

Cover site_Burse

Burse

Bază legislativă

Ordinul de Ministru

Cuantumul minim al unei burse

Tipuri de burse

Baza legislativă

Legea Educației Naționale nr. 1/2011, art. 12, 204, 205, 223 și 238.
Art. 12:

(2) Statul acordă burse sociale de studii elevilor și studenților proveniți din familii defavorizate, precum și celor instituționalizați, în condițiile legii.
(3) Statul acordă premii, burse, locuri în tabere și alte asemenea stimulente elevilor și studenților cu performanțe școlare și universitare, precum și cu rezultate remarcabile în educația și formarea lor profesională sau în activități culturale și sportive.

Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3392/2017 privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ cu frecvență (OMEN NR. 3392/2017, cu modificările și completările ulterioare)
Fondul pentru burse se alocă de către ME universităților în cadrul contractului instituțional prin care se realizează finanțarea de bază, în funcție de numărul de studenți fizici, bugetați, din universitate.

Fondurile pentru burse de la bugetul de stat se alocă în funcție de „numărul de studenți de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii”, ciclurile licență și masterat.

Conform art. 223 alin (10) din LEN 1/2011, studenții beneficiază de burse de performanță sau de merit, pentru stimularea excelenței, precum și de burse sociale, pentru susținerea financiară a studenților cu venituri reduse. Cuantumul minim al burselor sociale se propune anual de către CNFIS, ținând cont de faptul că acestea trebuie să acopere cheltuielile minime de masă și cazare.

În urma demersurilor ANOSR, suma alocată pentru fiecare student/lună a crescut, de la 69 de lei în 2015 la 83 lei în 2016 și la 201 lei în 2017, însemnând o creștere totală a fondului de burse de 191,3%.

2017

În anul 2017 a fost extinsă perioada de acordare a burselor pentru întreg anul universitar (12 luni), inclusiv pentru perioada vacanțelor.

Bursele studențești:

  • au drept scop „susținerea financiară a studenților cu venituri reduse”;
  • teoretic, acoperă totalul cheltuielilor lunare pentru cazare și masă ale unui student;
  • cuantumul minim la nivel național este stabilit de CNFIS, în funcție de costurile lunare medii la nivel național ale studenților cu cazarea și masa: 700 lei/lună (începând cu anul universitar 2021-2022);
  • cel puțin 30% din fondul de burse ar trebui să fie destinat burselor sociale;
  • studenții care beneficiază de bursă socială pot primi și orice alt tip de bursă;
  • pentru acordarea BURSELOR SOCIALE nu pot exista alte criterii academice în afară de promovabilitate;
  • bursa se acordă pe tot parcursul anului universitar;
  • în anul universitar 2012-2013, 0,85% din totalul studenților înmatriculați beneficiau de burse sociale, în timp ce în anul universitar 2018-2019 numărul acestora a crescut la 7,75%. Totodată, în anul universitar 2012-2013, 2,7% dintre studenți beneficiau de burse de merit și studiu, numărul acestora crescând până la 12,12% din numărul studenților înmatriculați, în anul universitar 2018-2019.

Bursa minimă:
700 RON

Tipuri de burse

1. Bursă de performanță

2. Bursă de merit 

3. Bursă socială

4. Bursă pentru ajutor social ocazional

5. Bursă pentru ajutor social ocazional de maternitate

  1. 6. Bursă pentru ajutor social ocazional în caz de deces
en_GB