Istoric - ANOSR

Istoric

Istoria mișcării studențești în România

Fără a dori să vă prezentăm o istorie sistematică a mişcării studenţeşti, aveţi în următoarele rânduri prezentări ale unor etape importante şi ale unor cazuri concrete de dezvoltare a mişcării studenţeşti din Romania. Deşi acoperă doar o mică parte din ceea ce au realizat studenţii în ultimii 130 de ani, în următoarele randuri veţi vedea exemple relevante asupra stării mişcării studenţeşti, în timp.

Origini

Mişcarea studenţească a fost dintotdeauna o constantă a vieţii universitare moderne, şi a reprezentat o formă de manifestare liberă pentru studenţii din România.

În general, mişcarea studenţească a avut un important rol civic şi social, şi a reprezentat avangarda tuturor mişcărilor progresiste ale unei epoci.

Primele universităţi au apărut la Iaşi în 1860 şi Bucureşti în 1864. Odată cu ele au apărut şi primele societăţi sau cluburi studenţeşti, copiate după modelul occidental.

Aceste organizaţii studenţeşti incipiente puneau accentul pe latura educaţional-profesională, similar cu un club sau cerc ştiinţific, apărau cele mai progresiste idei ale epocii, aşa cum erau văzute de către studenţi, scoteau publicaţii şi reviste proprii si organizau evenimente culturale sau proteste, însă arareori cu revendicări de caracter social.

Maturitatea mişcării studenţeşti antebelice şi accentul pus pe naţionalism

Ca urmare a formării statului naţional unitar, toate doleanţele naţionale ale românilor au fost atinse. Dar formarea României mari a adus şi o serie de schimbări mişcării studenţeşti şi cadrului în care se desfăşura. Aceste schimbări includ:

– creşterea dramatică a numărului de instituţii de învăţamânt superior: Universităţi la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Chişinău şi academii, colegii, facultăţi şi politehnici la Timişoara, Oradea, Chişinău, Galaţi, Constanţa, Craiova, Braşov sau Sibiu;
– politizarea unei părţi a mişcării studenţeşti şi apariţia de organizaţii studenţeşti ale partidelor politice;
– apariţia naţionalismului ca principală valoare în mişcarea studenţească;
– apariţia mişcării studenţeşti la nivel naţional şi european, precum şi a schimburilor de tineret între state;
– apariţia de organizaţii studenţeşti ale minorităţilor naţionale.

Per total, mişcarea studenţească interbelică a căzut pradă extremei drepte. Acest lucru nu înseamnă că organizaţiile studenţeşti nu au continuat să se ocupe de asigurarea de condiţii bune de învăţământ pentru studenţi, la nivel de facultate/universitate, că nu mai publicau reviste şi tratate sau că nu luptau pentru drepturile studenţilor.

Însă un incident a galvanizat studenţii în asemenea măsură încât a determinat o mişcare antisemită în mediul organizaţional studenţesc care va dura peste 20 de ani.

Atitudini civice pozitive ale studenţilor

Pe de altă parte, a existat un sprijin real din partea studenţilor pentru acţiuni civice şi sociale de sprijinire a categoriilor dezavantajate de populaţie, mai ales a ţăranilor săraci. Astfel, apare o prelungită serie de acţiuni de sprijinire a acestor categorii, dintre care cele mai reprezentative sunt cele derulate de către echipele regale studenţeşti.

Abandonată din cauza războiului, activitatea echipelor regale studenţeşti a început în 1934, s-a dezvoltat cu rezultate notabile, fiind în final întărită prin lege în 1938.

Perioada comunistă

În perioada comunistă, toate formele de mişcare studenţească sunt interzise, şi singurele forme de reprezentare a tinerilor şi studenţilor vor rămâne cele sancţionate de stat – UTC Uniunea Tineretului Comunist, până în 1965 Uniunea Tineretului Muncitor(esc) şi UASCR Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România.

Evident, a existat o mişcare de disidenţă studenţească, care a debutat încă din anii 1940, când zeci de studenţi au fost arestaţi, bătuţi, exmatriculaţi pentru convingerile lor politice. Au existat greve studenţeşti în 1946, şi chiar şi 1948, însă după această dată orice mişcare disidentă a fost crunt înăbuşită.

Sute şi mii de studenţi au fost persecutaţi pentru convingerile lor, tortura securistă, exmatriculările şi deportările la canal (atât în anii 50 când a fost întemeiat primul canal cât şi în anii 70-80 la al doilea) fiind la ordinea zilei. Cei care nu erau membri de partid, aveau şanse minime de realizare academică.

Protestele studenţeşti din 1956, Bucureşti

Studenţii au fost cei care au condus prima mişcare de disidenţă majoră din istoria României comuniste. Aceasta a fost singura reacţie majoră din România vis-a-vis de Revoluţia Maghiară din 1956.

În 28 octombrie 1956 începe să emită, pe diferite lungimi de undă un post de radio, care se institula “România viitoare. Vocea rezistenţei”. Nu există informaţii asupra localizării acestui post clandestin, una din ipoteze fiind aceea că era amplasat în Iugoslavia. Postul, considerat de orientare naţionalistă, prezenta revendicările studenţilor printre care:

- înapoierea provinciilor răpite, Basarabia si Bucovina;
- îndepărtatea staliniştilor din România care au compromis comunismul şi au adus frica şi foametea în ţară.

În condiţiile reprimării brutale a revoluţiei din Ungaria de către Armata Roşie, organizarea unei alte manifestaţii la Bucureşti nu avea nicio şansă de izbândă.

Organele de partid au trecut însă imediat la măsuri de represiune, pentru a preveni alte acţiuni potenţiale similare în viitor. Au urmat o serie întreagă de arestări, mulţi dintre cei anchetaţi afirmând că au fost bătuţi cu brutalitate.

Deşi mişcările de protest din 1956 din Bucureşti, Cluj şi Timişoara au fost de o importanţă crucială, studenţii vor mai aştepta 33 de ani până vor putea să îşi dezlănţuie energiile pentru a pune umărul la edificarea democraţiei. Dar chiar şi atunci, lupta va fi dură…

Mişcarea studenţească modernă

Disidenţa anticomunistă a crescut până în clipa în care, în 1989, contextul a permis răsturnarea regimului comunist. Prăbuşirea comunismului a permis reînvierea mişcărilor studenţeşti vizibile.

Revoluţia anticomunistă din 1989 a fost cea mai puternică mişcare anticomunistă din Europa Centrală şi de Est. Iar un rol decisiv în succesul ei l-au avut studenţii, care au fost de multe ori în fruntea manifestaţiilor de protest. Studentul timişorean a fost, poate, cel mai important autor al Revoluţiei din 1989.

Fenomenul Piața Universității

21 Decembrie · După o demonstraţie organizată de Ceauşescu, soldată cu proteste, pe străzile Capitalei tineretul demonstrează împotriva regimului comunist. Câteva mii de tineri, printre care numeroşi studenţi, se adună în Piaţa Universităţii, cerând înlăturarea regimului comunist, demisia conducerii statului, alegeri libere. Populaţia Capitalei este chemată la revoltă. Sunt ridicate baricade. Studenţi ai Universităţii participă, alături de colegi de la alte instituţii de învătământ superior, alături de elevi şi de tineri bucureşteni, la demonstraţia din Piaţa Universităţii.

22 Decembrie, dimineaţa · Revolta anticomunistă capătă dimensiuni de masă. Armata se alătură demonstranţilor. Tineretul bucureştean, sprijinit de Armată, ocupă Piaţa Palatului. Sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român (actualul sediu al Senatului) este luat cu asalt. Dictatorul Ceauşescu fuge şi, în aceeaşi zi, statul comunist se prăbuşeşte.

23 Decembrie · La Universitatea din Bucuresti, se mobilizează un grup de iniţiativă care declară înfiinţarea unei organizaţii studenţeşti naţionale, cu numele „Liga Studenţilor”. Se trece imediat la organizarea la nivel naţional, cu filiale la nivel de institut de învătământ superior. Reprezentanţi ai grupului de iniţiativă lansează apeluri pentru organizarea şi unitatea mişcării studenţeşti.

26-28 Decembrie · La apelul grupului pentru formarea Ligii Studenţilor se alătură numeroşi colegi din diverse universităţi din Bucureşti şi din ţară. Se organizează alegeri în urma cărora se adoptă primul statut al LS şi sunt numite primele grupuri de reprezentanţi provizorii. Primele filiale ale ligii: Universitatea din Bucureşti, Institutul Agronomic Bucureşti, Institutul de Marină Civilă Constanţa, Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Institutul de Subingineri Constanţa.

Anul 1990

Ianuarie · Este din ce în ce mai evidentă orientarea neo-comunistă a conducerii FSN. În Bucureşti încep primele mitinguri împotriva “frontului”, printre protestatari numărându-se numeroşi membri ai Ligii Studenţilor. · Procesul de organizare a Ligii continuă. Devin membri ai Ligii studenşi din aproape toate instituţiile de învătământ superior (inclusiv instituţiile militare).

21 Ianuarie · Prima demonstraţie organizată în Piaţa Universităţii, după Decembrie 1989. Cu prilejul trecerii a o lună de la insurecţia din Decembrie, se comemorează sacrificiul tinerilor şi se cere aflarea şi pedepsirea vinovaţilor. Liga deschide pentru prima dată Balconul Universităţii.

24 aprilie · Manifestanţii din Piaţa Universităţii sunt atacaţi violent de forţele poliţieneşti. În după-amiaza aceleiaşi zile, Liga Studenţilor se alătură oficial demonstraţiei. Este redeschis balconul Universităţii, care va fi, din acel moment, tribuna expresiei anticomuniste a demonstraţiei. Această decizie luată de Liga Studenţilor din Universitate marchează începutul a ceea ce se va numi fenomenul „Piaţa Universităţii”.

Perimetrul din preajma Universităţii este declarat „Zonă liberă de neo-comunism”, „kilometrul zero” al expresiei democratice post-comuniste din România. „Graniţa” acestui teritoriu este fixată de clădirea Universităţii şi a Facultăţii de Arhitectură şi are ca limite periferiale, intersecţia, nod de circulaţie vital al oraşului, Intercontinentalul, care exprimă simbolic deschiderea europeană şi internaţională, linia fostei baricade din 21 Decembrie 1989, de la Universitate, baricadă investită cu semnificaţii sacrale, loc al jertfei tinerilor ridicaţi atunci împotriva comunismului.

Fenomenul Piaţa Universităţii capătă dimensiuni naţionale, în celelalte centre universitare (Iaşi, Constanţa, Cluj, Timişoara, Braşov etc.) fiind organizate demonstraţii si manifestări similare. Studenţi, profesori, asociaţii şi organizaţii studenţeşti şi de tineret din lumea întreagă se solidarizează cu studenţii români.

Fenomenul Piaţa Universităţii a iradiat şi în tările vecine. Reprezentanţi ai studenţilor din Sofia şi din Belgrad au luat contact cu Liga Studenţilor şi au folosit modelul demonstraţiei din Piaţa Universităţii, declanşând ulterior manifestaţii asemănătoare, de contestare a puterii comuniste din ţările lor.

20 Mai 1990 · FSN câstigă, în urma dezinformării şi manipulării frauduloase a opiniei publice, alegerile generale. Consfinţirea prin alegeri „libere” a preşedinţiei lui Ion Iliescu şi a guvernului FSN condus de Petre Roman declanşează una din cele mai sumbre perioade din istoria României moderne.

24 Mai · Considerând că demonstraţia ajunsese la final iar mesajul ei fusese transmis, Liga Studenţilor, împreună cu Asociaţia Studenţilor Arhitecţi, Asociaţia 21 Decembrie şi Grupul Independent pentru Democraţie, încetează participarea la demonstraţie.

24 Mai – 12 Iunie · În Piaţă rămân demonstranţi, puţini la număr, care continuă protestele.

12/13 iunie · Campania violentă declanşată de FSN împotriva demonstraţiei din Piaţa Universităţii intră în faza finală: agresiunea directă. Pe baza unui plan întocmit la cel mai înalt nivel, forţele de poliţie intervin cu brutalitate în noaptea de 12 spre 13 iunie. Puţinii demonstranţi şi greviştii foamei care se mai aflau în Piaţă sunt brutalizati şi arestaţi. Poliţia pătrunde în incinta Institutului de Arhitectură, sunt arestaţi studenţii care lucrau în ateliere. Preşedintele Ligii este ridicat de la domiciliu şi reţinut, în stare de arest, la o secţie de poliţie.

13 Iunie · Liga Studenţilor declară grevă si cere eliberarea studenţilor arestaţi. Studenţii se baricadează în clădirea Universităţii. În acest timp, în Piaţă, grupuri provocatoare acţionează. Cu concursul forţelor “de ordine” sunt incendiate două autobuze. După ora 13.00, studenţii arestaţi sunt eliberaţi. Se înscenează “atacuri” asupra unor instituţii publice (TVR, Ministerul de Interne). După-amiază, din balconul Universităţii, reprezentanţii Ligii atrag atenţia celor câteva mii de persoane adunate în Piaţă cu privire la caracterul provocator al acţiunilor respective şi îi îndeamnă pe demonstranţi să nu se lase atraşi în acţiuni violente. În seara aceleiaşi zile, Ion Iliescu va adresa un apel “oamenilor muncii” să intervină şi să facă “ordine” în Piaţa Universităţii.

14-15 Iunie · Peste 10.000 de mineri sosesc în Bucureşti. Însoţiti de reprezentanţi ai FSN şi ai Guvernului, în colaborare cu poliţia, aceştia declanşează una dintre cele mai barbare represiuni politice pe care le-a cunoscut societatea românească actuală. Studenţii aflaţi în clădire sunt agresati sălbatic. Minerii distrug laboratoare, săli de curs şi devastatează sediile Ligii. Sute de studenţi, mulţi aflaţi în stare gravă, sunt arestaţi şi reţinuţi, în condiţii de lagăr, în afara oraşului (la Măgurele) şi la diverse secţii de poliţie.

2 Iulie · La Bucureşti are loc primul congres Naţional Studenţesc după Decembrie 1989. Se hotărăşte continuarea luptei împotriva forţelor neocomuniste.

13 iulie · Peste 200.000 de oameni participă în Bucureşti la “Marşul Alb” organizat de Liga Studenţilor pentru a cere eliberarea persoanelor arestate cu o lună în urmă.

August-Noiembrie · În universităţile din toată ţara imensa majoritate a studenţilor şi, practic, toate organizaţiile studenţeşti semnificative, au o orientare explicit anticomunistă şi anti-FSN.

1991 – Reorganizarea Ligii Studenţilor. Fostele filiale sunt acum organizaţii cu personalitate juridică şi statute distincte, membre ale confederaţiei.

Odată cu aceasta, încetează tentativa Ligii Studenţilor de a se constitui ca o organizaţie studenţească la nivel naţional. De atunci înainte, modelul cel mai utilizat pentru a reprezenta mişcarea studenţească la nivel naţional va rămâne cel de confederaţie studenţească, sau de consilii de coordonare compuse din reprezentanţii tuturor centrelor (pentru a coordona grevele majore).

Mişcarea studenţească postdecembristă, manifestări la nivel naţional

Modelul confederal de organizare la nivel naţional începe să se edifice încă din anii 1992-1993, când are loc tentativa de creare a Uniunii Naţionale Independente Studenţeşti – UNIS. Toate aceste modele au eşuat, fără ca acest lucru să compromită succesul acţiunilor greviste care din 1993 până în 1999 s-au desfăşurat anual.

Astfel, în 1995 are loc cea mai mare grevă studenţească din istoria României, numai în centrul Timişoara ieşind în stradă 20.000 de studenţi! Aceste greve au avut toate drept rezultat protocoale mai mult sau mai puţin utile. Cea din 1995 a influenţat însă şi Legea Învăţământului, având astfel un impact mult mai puternic decât alte mişcări de protest din trecut. În perioada 20-29 Octombrie se adoptă o declaraţie comună a tuturor organizaţiilor studenţeşti aflate în grevă. Se formează Comitetul Naţional de Grevă şi și pentru prima dată apare ideea și se formează Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Aceste greve erau coordonate de comitete formate din reprezentanţii delegaţi de fiecare centru, ceea ce adesea a dus la ineficienţă. Guvernele au învăţat foarte repede să speculeze această structură descentralizată oferind “avantaje” liderilor locali sau anumitor centre.

Formarea ANOSR – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România

Ideea de ANOSR îşi are rădăcinile în mişcările sociale studenţeşti din anul 1995, moment în care liderii locali au simțit nevoia de o coordonare națională, însă structura se conturează mai târziu, în timpul mișcărilor studențești din 1998.

În aceste condiţii, în 30 martie 1999, la Timişoara, cu ocazia Săptămânii Internaţionale Studenţeşti s-a stabilit convocarea unei Adunări Generale de constituire la care au fost invitate să participle toate organizaţiile interesate să clădească o Alianţă Naţională Studenţească. Cele 24 de organizaţii prezente au purtat dezbateri ample asupra statutului, organizării şi structurii acestei federaţii.

Structura rezultată în această primă fază era una mult axată pe rezolvarea rapidă a problemelor sociale, fiind organizată mai degrabă ca o reţea de informare şi mobilizare urgentă. Putem spune că în acest moment iniţial nu se putea vorbi despre o federaţie de sine stătătoare, ci mai degrabă despre o structură eminamente sindicală.

Sfârşitul anului 1999 a reprezentat pentru ANOSR un botez al “focului” datorită amplelor mișcări sociale în valuri, moment în care am dovedit că suntem capabili să reprezentăm și să mobilizăm zeci de mii de studenți pe străzile a mai bine de 70% din centrele universitare românești.

Martie 2000 – Obținerea personalității juridice

Din primele momente opoziția guvernului a fost evidentă și urma să devină din ce în ce mai fațișă, pornind de la organizarea în paralel a unei alte întâlniri studențești și terminând cu hărțuielile din justiție. Această situație ne-a ambiționat și mai mult în vederea obținerii statutului legal. Fără avizul Ministerului Tineretului și Sportului, cu avizul Ministerului Educației Naționale obținut în tribunal, în lupta cu judecătorii și cu actele pregătite pentru Strassbourg, am reușit să obținem în martie 2000, atunci când nu mai aveam nici o speranță, personalitatea juridică, printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție.