Cronologia Democrației – 30 de ani fără vinovați

Publicat de dev_admin pe

La 30 de ani de la cea mai fermă acțiune de luptă pentru democrație din istoria post-decembristă a României, cunoscută ca „Fenomenul Piața Universității” sau „Golaniada”, desfășurată în perioada 13 – 15 iunie, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) desfășoară campania „Cronologia Democrației”. Prin intermediul acestei campanii ne dorim să informăm și să dezvoltăm simțul democrației în rândul noilor generații de studenți, prezentând șirul întâmplărilor începând cu 22 aprilie, când primi manifestanți au ieșit în Piața Universității protestând, până în 15 iunie, când minerii se întorc în Valea Jiului.

Sunt multe semne de întrebare ce planează încă, după 30 ani, asupra evenimentelor din 13 – 15 iunie. Cine se face vinovat de faptul că, în timpul confruntării dintre manifestanți și forțele de ordine, acestea din urmă au provocat pagube materiale pentru a crea aparența unei violențe exagerate din partea celor ieșiți în stradă să lupte pentru democrație, justificând astfel violența asupra acestora și măsurile de privare a libertății ce au urmat? De ce a fost considerată necesară intervenția minerilor, deși armata restabilise ordinea publică la începutul zilei de 14 iunie?

Conducerea României din perioada respectivă a încălcat în mod grav normele ce caracterizează un stat de drept, datoria sa fiind de a veghea asupra respectării tuturor drepturilor cetățenilor și de a susține interesele acestora. De asemenea, aceasta a instigat și încurajat ura și violența între cetățenii aceleiași țări. Rezultatul acestor infracțiuni contra umanității a fost uciderea prin împușcare a patru persoane, vătămarea a 1388 de persoane și privarea de dreptul fundamental la libertate a 1250 de persoane.

Sacrificiile celor ce și-au pus viața în pericol în lupta pentru principii democratice merită, chiar și după 30 de ani, omagiul tuturor, dar mai ales pedepsirea celor vinovați. Din acest motiv, solicităm instituțiilor statului să-și intensifice eforturile pentru soluționarea dosarului „Mineriadei” și găsirea adevărului din iunie 1990.

Trebuie să ne cunoaștem TRECUTUL pentru a putea REPREZENTA VIITORUL!

You can find the english version of this article HERE

Categorii: Slide

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RO