









We are Next
Programul „We are Next” reprezintă o serie de opt sesiuni de formare în arii profesionale diverse, cu scopul sprijinirii organizațiilor ANOSR prin pregătirea și formarea membrilor acestora în domeniile respective. Programul reunește anual aproximativ 130 de participanți la fiecare sesiune de formare, însumând astfel un total de 650 de tineri pe care federația îi formează.
Programul își propune formarea membrilor din structurile studențești pe următoarele arii:
600 de participanți anual
14 ediții

NEXT HR - dezvoltă calitățile de gestionare a muncii în echipă și de valorificare a potențialului maxim al tuturor membrilor organizației.
Proiectul este dedicat membrilor cu responsabilități în domeniul resurselor umane în cadrul organizației de proveniență, în anul universitar în curs.
Proiectul își propune realizarea unor grupuri de dialog despre gestionarea eficientă a voluntarilor unei organizații, iar highlight-ul dezbaterilor este procesul de recrutare și menținere a membrilor noi. În cele din urmă, se apreciază importanța continuității valorilor prin transmiterea culturii organizaționale.

NEXT FR - dezvoltă abilitățile de negociere și strângere de fonduri ale membrilor organizațiilor studențești.
Proiectul este dedicat persoanelor responsabile de atragerea de fonduri în cadrul organizației de proveniență.
În cadrul proiectului se desfășoară sesiuni de formare prin care se dorește dezvoltarea capacității organizațiilor studențești de a atrage resurse financiare din mediul privat.
Proiectul își propune să realizeze acest lucru prin dezvoltarea abilităților de identificare a potențialilor parteneri din mediul privat, îmbunătăţirea tehnicilor de negociere ale participanților și dezvoltarea abilităţilor de comunicare și colaborare ale participanților cu partenerii din mediul privat.

NEXT PR - dezvoltă capacitatea de comunicare externă și internă a organizațiilor studențești.
Proiectul își propune dezvoltarea capacității organizațiilor studențești de a se face remarcate în mediul online și nu numai.
- Sesiunile de formare în domeniul PR vizează pregătirea participanților în privința redactării materialelor de relații publice, promovarea online și offline a organizațiilor studențești;
- Sesiunile de formare în domeniul Design vor pune bazele unor principii elementare de grafică și a realizării materialelor vizuale;
<br -=""
- Sesiunea de formare în domeniul IT își propune să furnizeze informații despre crearea și mentenanța paginilor web.

NEXT EDU - dezvoltă abilitățile și tehnicile de advocacy și negociere.
Proiectul este dedicat coordonatorilor/responsabililor departamentelor educaționale din organizațiile studențești membre ANOSR, precum și studenților reprezentanți în structurile de conducere și comisiile universităților membrilor în comisiile suport ale universităților/facultăților - membri ai organizațiilor studențești membre ANOSR.
Proiectul își propune să dezvolte capacitatea acestora de a influența deciziile la nivel de universitate/facultate în favoarea studenților, atât îmbunătățind abilitățile și tehnicile de advocacy și negociere ale acestora, cât și cunoștințele lor despre drepturile studenților, funcționarea universității, mecanismele de reprezentare studențească, asigurarea calității, finanțarea învățământului superior sau comunicarea cu studenții pe care îi reprezintă.
